Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu" al Academiei Române vă invită joi, 23 februarie 2023, la lansarea volumului In honorem Adrian-Silvan Ionescu 70. Colecție de studii și amintiri despre Adrian-Silvan Ionescucoordonat de Marian Țuțui și Aurelian Stroe.
Evenimentul va avea loc în saloanele Jockey Club, Str. Episcopiei nr. 9, sector 1, Bucureşti, cu începere de la ora 18:00. 

Volumul de 567 pagini (incluzând zeci de fotografii) pe care îl aducem în fața publicului are drept autori colaboratori și prieteni ai directorului Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” din București, bine-cunoscutul, de aproape cinci decenii, SILVAN.
Paginile lucrării ne poartă într-o uimitoare călătorie, atât în lumea veche cât și în cea nouă, prin viața, activitatea și opera lui Silvan: arta medievală românească, arta românească din secolul al XIX-lea, artiști români și străini, indienii din preerii și West-ul american, filmul western, fotografia veche și primii ei meșteșugari, etnografie, muzeologie, istorie militară, reenactment, întâmplări de viață, baluri, câmpuri de luptă, clișee pe sticlă, arme de foc, uniforme. Un univers cum numai în peștera lui Ali Baba poți găsi.
Contributorii sunt nume mai mult sau mai puțin cunoscute, de la academicieni (Răzvan Theodorescu) la cei „netitrați” (Aurelian Stroe), dar cu toții pot fi definiți într-un singur cuvânt, The Professionals (după titlul westernului din 1966 al lui Richard Brooks). Sperăm că publicul, specializat sau nu, mai sofisticat sau mai simplu, va redescoperi în acest opus plăcerea cititului.

Aurelian Stroe

Galerie (foto: George Andrei Butcă)

Copyright © Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, 2013