O cercetare a evoluției teatrului românesc postdecembrist nu poate ocoli aportul regizorilor întorși din exil, fie că acesta s-a manifestat prin crearea de spectacole, prin conducerea unor instituții sau prin organizarea de workshopuri și conferințe. În anii '90, dar și mai târziu, în climatul tulbure al unei tranziții prelungite, când arta scenică era silită să-și reinventeze mijloacele și să-și recucerească publicul, iar restructurarea instituțiilor teatrale prilejuia controverse aprinse, directorii de scenă reveniți în țară (temporar sau definitiv) au oferit nu o dată un necesar punct de echilibru sau soluții novatoare.

Acest capitol distinct din istoria recentă a teatrului românesc constituie tema simpozionului organizat de Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, în parteneriat cu Asociația Internațională a Criticilor de Teatru – România (AICT.RO). Obiectivul nostru este să punem bazele unei analize sistematice a impactului exercitat după 1989 de activitatea unor regizori ca Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Vlad Mugur, Lucian Giurchescu, Alexandru Colpacci, Iulian Vișa, Radu Penciulescu, David Esrig, Adrian Lupu, Petre Bokor, Radu Dinulescu ș.a. asupra practicilor scenice, asupra formării unor tineri actori, asupra conturării unor noi preferințe în rândul publicului. În acest sens, mărturiile criticilor, ale cercetătorilor și ale altor oameni de breaslă care au cunoscut îndeaproape viața teatrală a epocii sunt deosebit de prețioase. Comunicările vor fi publicate în revista Studii şi cercetări de istoria artei. Teatru, muzică, cinematografie.